De la analfabetism la performanță
România se află mai tot timpul la coada clasamentelor atunci când vine vorba despre educaţie, despre sistemul de învăţământ, iar rezultatele examenelor naţionale vin mereu să întărească acest fapt. Recent, un amplu top mondial realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arăta chiar că ţara noastră are cel mai prost sistem de educaţie din Uniunea Europeană.
Potrivit realizatorilor studiului, educaţia românească suferă din cauza lipsei de reforme radicale şi mai ales de finanţare, de investiţii în sistem. Ţări din Asia care au început mult mai târziu decât noi, dar s-au organizat mai bine, se regăsesc acum pe primele locuri în clasamentele referitoare la educaţie. Un exemplu despre care auzim des este Singapore, o ţară cât un oraş, care a început reforma în urmă cu aproximativ 10 ani, iar acum e fruntaşă la acest capitol, ca şi la dezvoltarea economică.
Singapore înregistra în 1960 cel mai ridicat nivel de analfabetism, iar învăţământul primar a devenit obligatoriu abia în anul 2000. Oraşul-stat din Asia are 4,3 milioane de locuitori, împrăştiaţi pe circa 700 de kilometri pătraţi, pe insule. Au ajuns, însă, la una dintre cele mai mari rate de alfabetizare din Asia: 95%. Cum au reuşit? Prin prioritizarea acestui sector – investiţii masive în învățământ, în infrastructură, şi o selectare foarte atentă a profesorilor, a educatorilor.
Profesori competenți
Un alt exemplu asiatic este Japonia, ţara care de obicei apare pe locul doi în clasamentele referitoare la educaţie. Un astfel de clasament a fost realizat în 2014 de firma Pearson, care deţine Financial Times şi The Economy Group.
Topul a fost realizat pe baza rezultatelor elevilor din 40 de state la testele internaţionale de cunoştinţe generale, adică la competenţe lingvistice, matematică şi ştiinţe, dar şi pe baza statisticilor referitoare la gradul de alfabetizare şi de absolvire a cursurilor de către elevi. Iar dacă pe locul doi s-a clasat Japonia, primul loc a fost ocupat de Finlanda, o ţară ce mereu apare în fruntea acestor topuri.
Școala în Finlanda
Chiar dacă au fost declaraţi ani la rând cei mai buni din lume, finlandezii caută în continuare să îmbunătăţească sistemul, astfel că s-a anunţat, pentru următorii ani, o reformă profundă în educaţie. Astfel, până în anul 2020, Finlanda va renunţa la împărţirea programei şcolare în materii clasice, precum istoria sau matematica, şi va trece la studiul unor teme interdisciplinare sau a unor fenomene complexe. Pe scurt, elevii se vor pregăti pentru ceea ce doresc ei să devină, studiind teme generale, ce combină elemente din mai multe discipline, toate potrivite pentru scopul urmărit. În plus, autorităţile se gândesc să desfiinţeze sălile clasice de clasă, iar grupul de studiu să fie mai mic, pentru a încuraja colaborarea între profesor şi elevi.
De exemplu, un elev finlandez care doreşte să devină ospătar, va urma cursuri care includ elemente de matematică, tehnici de comunicare şi limbi străine. Cei care se pregătesc pe teme generale, precum Uniunea Europeană, vor avea cursuri combinate de istorie, limbi străine, economie sau geografie.
Acum, înainte de reformă, sistemul de învăţământ din Finlanda este deja considerat cel mai bun din lume, datorită rezultatelor obţinute de elevi. Rata de promovare a examenului de final de liceu este de peste 90%, iar peste 65% dintre absolvenţii de liceu urmează cursurile unei facultăţi.
Finlandezii respectă foarte mult meseria de profesor, au programe educaţionale competitive şi dascăli foarte bine pregătiți. Programa şcolară naţională poate fi modificată la nivel de școală sau de oraș, în funcție de nevoile comunității.
După cum spuneam, profesorii finlandezi sunt respectaţi şi foarte bine pregătiţi, fiind şi remuneraţi pe măsură – salariile lor se încadrează între 2.000 şi 6.000 de euro. Nu oricine poate ajunge să predea într-o şcoală din Finlanda: doar circa 10% dintre doritori ajung la catedră.
Școala în Japonia
La fel de respectați sunt profesorii și în Japonia, chiar dacă nu au salarii foarte mari; și au un sistem performant, chiar dacă i se alocă puține fonduri, în comparație cu alte țări.
Întreaga societate și cultură japoneză este cunoscută pentru valorile sale, pentru onoare, responsabilitate, cinste. Acestea se deprind încă din primii ani de viață, iar la școală se consolidează. Elevii japonezi își fac singuri curățenie în școli, servesc masa și participă activ la toate activitățile, de la cele educative, la cele administrative. Profesorii japonezi, la rândul lor, și-au asumat o datorie, aceea de a pregăti cetățeni-model. Și își iau această datorie foarte în serios.
Totuși, Japonia anunță, la rândul său, că începe să implementeze o reformă majoră în educație, una pe care au numit-o ”schimbarea vitejească”. Aceasta presupune studiul în școli a materiilor principale, cu adevărat importante pentru dezvoltarea ulterioară a elevilor: matematica de afaceri (operaţii de bază şi folosirea calculatoarelor în afaceri), lectura (obligatoriu o carte citită săptămânal), educație civică (respectarea legilor, spiritul civic, etică, respect pentru regulile de convieţuire, toleranța, altruismul și respectul pentru ecologie), informatică (programe office, internet, rețele sociale și de afaceri online) și, nu în ultimul rând, patru limbi străine, fiecare cu alfabetul, cultura și religia sa.
Examene – evenimente naționale
Coreea de Sud apare, de asemenea, în topurile internaționale, cu un sistem educațional performant. Această țară pune foarte mare accent pe examene, iar programa şcolară este structurată în așa fel încât să răspundă strict cerinţelor de la examenele naţionale. Interesant este faptul că examenele sunt considerate evenimente foarte importante în societate, la nivel național. Există zile speciale, stabilite clar, în care se dau anumite examene. Iar atunci când se dau, spre exemplu, testările de admitere la facultate, traficul în zona universităţii este oprit, iar avioanele sunt deviate pentru a reduce la minimum zgomotul care i-ar putea deranja pe studenţi. În zilele de examen, elevii au transportul gratuit și se suplimentează numărul mijloacelor de transport în comun, pentru ca nimeni să nu întârzie. Pe aceleași considerente, există firme care își încep programul mai târziu în zilele respective, pentru ca angajații să nu aglomereze drumul, lăsând mai mult loc elevilor și studenților.
La fel de importantă este educația și în Shanghai, unde învățământul este, de asemenea, foarte lăudat. Temele elevilor sunt importante și sunt tratate cu atenție, în familie – toți membrii participă la educația celor mici și își dedică o mare parte din timp în acest scop. În Shanghai s-a început reforma în educaţie la începutul anilor ’80, când s-a dezvoltat foarte mult învăţământul profesional şi în anii ’90, care au adus reforma în programa școlară.
Accent pe profesori
Treptat, sistemul s-a schimbat și nu se mai concentrează pe examenele naţionale, ci pe învăţământul de calitate. Profesorii urmăresc să dezvolte capabilităţile elevilor, în loc să-i oblige să acumuleze foarte multă informaţie teoretică. Se străduiesc foarte mult să-i implice și să-i stimuleze pe elevi, astfel ca aceștia să nu se plictisească niciodată la ore. În acest fel, educația din China a început să apară în topurile și în analizele internaționale, precum cele realizate de Pearson – cu toate că există voci care atrag atenția că reforma s-a făcut în Shanghai, nu în întreaga țară. Oricum ar fi, cert este că s-a investit foarte mult și în infrastructură, foarte multe școli au fost reabilitate, renovate și dotate la cele mai înalte standarde.
“Decât o mie de zile de studiu, mai bine o zi cu un profesor bun”. (proverb japonez)
Chinezii s-au inspirat foarte mult din sistemul finlandez de învățământ, aplicând multe dintre reformele acestuia. De exemplu, au eliminat, asemenea finlandezilor, mai multe examene și testări, despre care considerau că nu sunt relevante și stresează inutil elevii. Clasele sunt mixte, iar copiii nu sunt ierarhizați ca fiind slabi, mediocri sau foarte buni, cel puțin până la finalul ciclului primar.
La fel ca și în Finlanda, profesorii din China trebuie să fie foarte bine pregătiți – cei care predau la școala primară trebuie musai să fie absolvenți de universitate, iar de la gimnaziu în sus, toţi profesorii trebuie să aibă şi o calificare profesională suplimentară. Mulţi dintre ei au studii masterale şi fiecare profesor trebuie să facă în jur de 240 de ore de formare profesională pe o perioadă de cinci ani.
Tot la capitolul dascăli, trebuie să remarcăm faptul că cele mai multe sisteme performante de învățământ din lume nu cuprind conceptul de ”profesor titular”, așa cum este la noi. De multe ori se fac schimburi de profesori între școli, pentru a evita să se adune cei mai buni într-un singur loc. Se fac parteneriate între școli, cele mai bune le ajută pe cele mai slabe. Totul se face în interesul elevului, cu gândul la el și la binele lui.
Sistemul britanic
Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Noua Zeelandă şi Elveţia, uneori și Canada, sunt alte țări care se disting cu sistemele lor de educație. Rusia, Ungaria și Statele Unite ale Americii completează topurile.
Sistemul britanic pune accent pe dezvoltarea creativității copiilor, pe formarea și exprimarea părerilor proprii – spre deosebire de școlile românești, care încă promovează predarea după dictare și memorarea lecțiilor. Atât la britanici, cât și la celelalte țări civilizate din acest punct de vedere, teoria nu vine niciodată spre a fi memorată, ci este tot timpul pusă în practică. Elevii învață din exemple concrete și pot vedea imediat, în timpul lecției, în ce fel vor putea folosi mai târziu informațiile primite la școală. Astfel se evită situațiile în care un elev de nota 10 iese din școală fără nicio pregătire practică și incapabil să se descurce pe piața muncii și în societate, în general.
Tot din respect pentru elevi și pentru capacitățile sau interesele lor diferite, în majoritatea țărilor copiii își pot alege materiile de studiu, nu sunt obligați să învețe o grămadă de lecții care nici nu le plac, nici nu le sunt utile. Acest lucru îi ajută să își dezvolte respectul pentru propria persoană și încrederea în capacitățile proprii. Trebuie precizat și faptul că materiile sunt mult mai puține decât în școala românească, unde elevii, se știe, își petrec majoritatea timpului la ore, meditații și făcând teme. În sistemele educaționale performante, elevii nu mai lucrează după ce vin acasă, de la școală, ci petrec timp de calitate în familie, se ocupă de sport și de hobby-uri. Nici notele nu sunt la fel de importante ca și în România, deci elevii britanici, să zicem, sunt mult mai relaxați din acest punct de vedere.
Concluzii
Iată cât de mult mai are de parcurs România și sistemul nostru educațional, ca să se compare măcar cu cele mai bune din lume. Iată de ce ne aflăm mereu în coada clasamentelor, la acest capitol. Și asta cu toate că auzim mereu de olimpicii români, care se întorc de la competiţiile internaţionale încărcaţi de medalii – din păcate, sunt doar excepţii, iar succesul lor se datorează exclusiv ambiţiei proprii, inteligenţei şi muncii lor.
Ce fac alţii mai bine decât noi?
- Investiţiile în educaţie. Sunt ţări care alocă chiar şi 20-25% din PIB învăţământului, spre deosebire de nici 4%, în cazul României.
- Reforme. Sunt ţări care au sisteme foarte performante, cu rezultate bune, dar încă fac eforturi să le îmbunătăţească, să ţină pasul cu timpurile, cu elevii, cu societatea. Aceste ţări demonstrează că sistemul de învăţământ şi calitatea acestuia determină calitatea vieţii, a societăţii, dezvoltarea ţării.
- Respect pentru profesori. Potrivit specialiștilor internaționali, sistemele educaţionale de succes au în comun faptul că acordă un statut important profesorului şi că au „cultura” educaţiei. Foarte importantă este finanţarea educaţiei, însă nu la fel de importantă precum atitudinea societăţii faţă de educaţie.
- Respect pentru meseria de dascăl. Într-un sistem performant, numai profesorii foarte bine pregătiți ajung la catedră. În consecință, se bucură de încredere atât din partea autorităților, cât și din partea elevilor și părinților.
- Competiția nu îi ajută cu absolut nimic pe elevi. Școala finlandeză a eliminat sistemul de notare care îi ierarhizează pe copii. În schimb, îi încurajează pe cei care se descurcă mai bine într-un domeniu să îi ajute și pe ceilalți să înțeleagă mai bine. Nici notele nu îi ajută pe elevi să învețe mai bine, sau să se auto-perfecționeze.
