Primăvara-subiect la alegere.

 

Primăvara.

A sosit anotimpul incantator al primaverii . Soarele auriu straluceste cu putere pe cerul linpede ca si cristalul.   Pe unde si unde se mai observa cate o mica pata de zapada ,dar foarte putina.Natura se trezeste din somn ,la fel si animalele salbatice.Pasarelele se intorc din tarile calde ca sa ne incante dinou cu cantecele lor minunate .De sub petele mici de zapada isi scot capul plapanzii ghiocei ,iar apoi pe rand alte flori foarte frumoase .     In final eu consider ca anotimpul de primavara este unul superb.

E o zi de primavara. O adiere de vint a adus mirosul florilor de primavara.Copacii imuguritii sia deschis aripile roz cu alb ca sa poata zbura pina la toamana viitoare. Dar cel mai frumos este rasaritul soarelui   de primavara cu lumina in ochii primaverii.Asa e primavara in fiecare an. E frumos primavara afara. A venit primavara.Soarele ne mangaie cu razele lui caldute si luminoase.Natura se trezeste la viata.Totul a capatat culoarea verde.Pasarile au revenit pe la noi.Zapada a inceput sa se topeasca .Iar ghiocei dau de veste sosirea primaverii.Totul este foarte frumos!Pasari de tot felul,iarba cea proaspata, flori de toate culorile si apa cea cristalina, toate la un loc formeaza un peisaz mirific.Primavara e spectaculoasa in felul ei deoarece toate si totul in jur s-au intors la viata

Primăvara a aşternut peste tot un covor multicolor. Câmpurile şi dealurile au înverzit, iar livezile se pregătesc să dea în floare. În păduri, muşchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care abia şi-au lepădat mantia de nea privesc mândri către soare. În desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg.

Primăvara a trezit lunca la viaţă. Fluturii zburdă, albinele harnice îşi încep dulcele zumzet printre flori. Gândăceii şi cărăbuşii dorm la soare, dezgheţându-şi aripioarele şi picioruşele. Păsările călătoare par nişte vâslaşi pe marea cerului albastru. Rândunica cea veselă, turturica şi sturzul ciripesc în deschiderea marelui concert al primăverii.

Şi oamenii se bucură de această renaştere a naturii. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor şi zumzetul hărniciei. În livezi oamenii curăţă pomii, iar în grădini sapă pământul să pună răsaduri.

Cu mantia plină de lumină, primăvara împarte din pocalul ei tinereţe, voioşie şi culoare. Să ne bucurăm toţi de acest minunat mărtişor primit în dar de la blânda primăvară.

Primăvara, fiica cea mai tânără a bătrânului an, cea aducătoare de bucurie şi voie bună a sosit şi la noi cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare.

Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul şi toate vietăţile. Bolta albastră se oglindeşte în apele limpezi ale râurilor. Zilele sunt mai blânde şi mai lungi, iar nopţile mai scurte.

Primăvara a aşternut peste tot un covor multicolor. Câmpurile şi dealurile au înverzit, iar livezile se pregătesc să dea în floare. În păduri, muşchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care abia şi-au lepădat mantia de nea privesc mândri către soare. În desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg.

Femei celebre în istoria României.

Femei care s-au remarcat în ISTORIA ROMÂNIEI .

7 femei remarcabile in istoria Romaniei

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…
Unele au facut-o ostentativ, strident, ramanand in amintire ca niste aprige - si mai degraba dezagreabile - fanatice ale unei idei sau victime ale unei obsesii. Altele au stiut sa-si joace rolul cu discretie, facand totul fara ostentatie, aducandu-si o contributie de seama la mersul istoriei, fara a soca insa opinia publica, atat de tiptil incat abia tarziu posteritatea le-a facut dreptate, recunoscandu-le insemnatatea faptelor. Iar altele n-au mai stat sa aleaga ci, impinse de forta lor launtrica, scoasa la iveala de imprejurari nebisnuite, au savarsit uimitoare acte de curaj pe care abia mai tarziu savantii le-au analizat, incercand sa le priceapa cauzele si consecintele. Dintre toate femeile care alcatuiesc aceasta galerie, iata sapte, unele foarte cunoscute, altele mai putin, multe dintre ele foarte influente la vremea lor si care ilustreaza cateva tipuri reprezentative.
Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."

A doua jumatate a secolului al XV-lea a fost o epoca de mari tulburari; "una dinte epocile intunecate ale istoriei tarii romanesti" o numeste acelasi Constantin C. Giurescu: schimbari ale domnilor la intervale scurte, intr-o succesiune ametitoare de suiri pe tron si maziliri; fiscalitate apasatoare, intrigi si comploturi ale boierilor, executii si exiluri, saracirea si imputinarea populatiei. Chiajna (sau Mirceoaia, cum ii spuneau contemporanii, dupa numele sotului ei) a devenit adevarata conducatoare a Valahiei in vremea domniei fiului ei, Petru cel Tanar care, la moartea tatalui sau, avea doar 12 ani. Cu ajutorul aprigei sale mame, tanarul domn s-a putut mentine pe tron aproape noua ani, intr-o vreme in care multi dintre voievozi nu domneau decat un an-doi. Dar pastrarea tronului s-a facut cu pretul unor conflicte armate cu inamicii domnitorului si, mai ales, cu pretul cumpararii sprijinului de la Constantinopol.


Mama si favoritele sultanului au sustinut-o pe Mirceoaia, dar sprijinul lor a trebuit platit, iar banii n-au putut fi adunati decat prin sporirea birurilor. Incercand sa-si asigure relatii utile printre puternici vremii, fie ei romani ori straini, Mirceoaia si-a maritat cateva dintre fiice cu oameni "bine situati", mergand pana la a trimite pe una dintre ele in haremul viitorului sultan Murad. In 1568, Petru cel Tanar a pierdut tronul si a fost trimis in surghiun, impreuna cu mama sa Chiajna, in Siria si apoi in Asia Mica. Mirceoaia i-a supravietuit aproape 20 de ani acestui fiu al ei; a murit in 1588, dupa ce se luptase sa capete tronurile Valahiei si Moldovei si pentru alti pretendenti pe care i-a sustinut, manata, poate, cum spune Nicolae Iorga, de o "nestinsa patima de a stapani".

Doamna Elina
Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori reputati, a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra. Cum sa nu ne intereseze o femeie, odata ce aflam de la un istoric precum Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a romanilor - ca ea a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic.

"Matei Voda, domn muntenesc, om fericit peste toate domniile acei tari, nemandru, bland, dirept om de teara, harnic la rasboaie, asa neinfrant si nespaimat, cat poti sa-l asemeni cu mari si vestiti osteni ai lumii." - asa il lauda cronicarul Miron Costin.


Si, pe langa diplomatia si vitejia de care a dat dovada domnitorul, aceasta inflorire se datoreaza, intr-o masura, si sotiei pe care a avut-o alaturi timp de 40 de ani. Fara conflicte, fara scandaluri, fara ostentatie, ea si-a vazut de menirea ei, asa cum si-a inteles-o ea. Nicolae Iorga, in Istoria romanilor in chipuri si icoane, ii lauda evlavia, dragostea pentru cultura, calitatile de gospodina si de buna organizatoare, precum si curajul. Evlavioasa, doamna Elina ctitoreste biserici; iubitoare de invatatura, - ca si fratele sau, Udriste Nasturel, marele carturar al secolului al XVII-lea -, spriijina dezvoltarea tiparului; la nevoie, adauga preocuparilor feminine - de infrumusetare a casei si gradinii domnesti - pe acelea de carmuitoare a tarii: "Femeie indrazneata, ea purta de grija tarii in 1633, cand sotul ei, care-si luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol sa-si capete intarirea […]" A avut nefericirea de a-si pierde fiul, dar a ramas vreme indelungata alaturi de sotul ei, imbatranind impreuna, pana cand moartea i-a despartit, ea murind in 1653, urmata de el dupa numai un an.

Ana Ipatescu
Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

Sa citam din presa vremii: un ziar austriac, Allgemeine Osterreichische Zeitung, scria la 20 iunie 1848: "Poporul devenise manios, trebui insa, deoarece nu avea arme, sa bata in retragere. Multora le pierea treptat curajul si incepura sa se indoiasca de cauza poporului suveran, temandu-se ca libertatea, dobandita cu putine zile in urma, va fi pierduta. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad inalt, cand o eroina parca se napusti din nori, venind pe Podul Mogosoaiei cu doua pistoale in mana. Ea striga din toate puterile: "Moarte tradatorilor! Tineri, curaj, salvati libertatea!". Aceste cuvinte ale tinerei eroine - care este sotia unui functionar, numele ei fiind Ana Ipatescu - electrizeaza masele." Si masele, astfel electrizate, au dat navala si au eliberat guvernul revolutionar si asa putem si noi sa ne laudam, astazi, cu participarea la marea miscare europeana pentru liberatate si dreptate.


Ceea ce s-a spus si s-a scris apoi despre Ana Ipatescu era un amestec de fapte obiective si pareri subiective, informatii si speculatii: nascuta in 1805, fiica a unui marunt dregator care tinea o cafenea si se ocupa si cu comertul, Ana si-a avut partea ei de nefericiri in viata; despartirea parintilor; recasatorirea tatalui cu o femeie care - ca o adevarata mama vitrega - i-a facut zile fripte Anei; o prima casatorie cu un sot care a incercat s-o despoaie de zestre, iar dupa moartea tatalui, niste procese pentru avere, intentate de un fost slujitor al acestuia. Despartindu-se de primul sot, Ana s-a casatorit - din interes, dupa cum scriu mai multe ziare, ce reprezentau, pesemne, presa de scandal a vremii - cu Nicolae Ipatescu, functionar la Departamentul Vistieriilor. Prin casatorie, Ana patrunde in lumea ideilor politice revolutionare care circulau la acea vreme printre tinerii intelectuali.

Dar, scriu aceleasi ziare de scandal, gestul eroic al Anei n-a fost motivat de patriotism si de increderae in cauza revolutiei, ci de iubirea - extraconjugala, deci pacatoasa, vezi bine - pentru unul dintre membrii guvernului provizoiu, tanarul Nicolae Golescu, arestat si sechestrat dimpreuna cu colegii de cabinet. Ei, si? Chiar daca a fost la mijloc o poveste de amor, important e ca urmarile politice au fost fericite. La urma urmei, si Ana Ipatescu, si presupusul ei iubit sunt de mult oale si ulcele, dar revolutia de 1848 a avut, totusi, importanta ei benefica pentru istoria Romaniei.

Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.


Si totusi, asa idealista cum parea, demersul ei a fost remarcabil de eficient. A stiut sa-si urmareasca scopul, sa-si aleaga mijloacele - era regina, si a stiut sa profite in mod inteligent de avantajele locului in care o asezase soarta - si a obtinut succese! Sustinand artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul - prea putin dezvoltat la acea vreme - a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet - politic si cultural - in Europa.

Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele. Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.


Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.


Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.


Ca a avut o mare influenta asupra lui Carol al II-lea si, prin acesta, si asupra evenimentelor politice care au jalonat istoria interbelica a Romaniei, e neindoienic, dar e greu de spus ce a fost mai mult - sau ce a fost in realitate: era doar o curtezana de lux dornica de mariri? Era o femeie atasata sincer de persoana regelui? A fost o eminenta cenusie, o putere oculta care a manipulat, cu o inteligenta rece, viata de curte, politica si pe rege insusi? Legatura dintre ea si Carol al II-lea a fost, in orice caz, foarte puternica. Inceputa inca de cand acesta era doar principe mostenitor si continuata si dupa abdicarea din 1940, urmata de exilul definitiv, relatia lor a fost remarcabila prin statornicie, mai ales deca tinem de seama de faptul ca partenerul masculin din acesta relatie era un om care, din pricina vietii amoroase agitate duse in tinerete, fusese poreclit "regele-playboy." Femeia care i-a stat alaturi acestui rege-playboy din 1922 si pana la moartea lui, in 1953, ca amanta si apoi sotie (s-au casatorit in Brazilia, in 1947), a fost categoric, unul dintre cele mai celebre personaje ale vremii ei.

Mai degraba detestata de contemporani, prezentata adesea drept cea vinovata de cele mai multe dintre relele abatute asupra tarii, urmarile acesteri proaste reputatii castigate in tinerete au urmarit-o inca decenii intregi dupa plecarea ei din tara, pana la moarte. Si azi, ceea ce se stie despre ea e alcatuit din informatii care se bat cap in cap: unii o considera drept "femeia nefasta", cum era poreclita in cercurile adversarilor politici, in vreme ce altii, care au cunoscut-o indeaproape, mai ales in timpul vietii ei in strainatate, vorbesc despre o persoana afectuoasa, prietenoasa, grijulie fata de cei apropiati… departe de imaginea de scorpie vicleana si fara scrupule cu care ne obisnuise presa timp de cateva decenii. La peste 20 de ani de la moartea ei (a murit in 1977, in Portugalia, unde ea si fostul rege se stabilisera dupa casatorie) Elena Lupescu - Magda Lupescu, cum mai era cunoscuta; Duduia, cum o numeau cei apropiati tronului sau Lupeasca, asa cum ii ziceau cei care n-o agreau - este, in continuare, un personaj destul de misterios.

Profesie și pasiune.

Dacă încă nu ştii la ce te pricepi, dacă încă nu ţi-ai descoperit pasiunea şi oscilezi între o meserie sau alta, gândeşte-te că a sosit momentul să afli cine eşti tu şi de ce eşti pasionat

1. Gândeşte-te la ce erai bun în copilărie.  Când eram copil, mie îmi plăcea să citesc. Orice prindeam în mână. Romane, cărţi de specialitate, poezii… nu conta. Ceea ce era important, era să am o carte în mână şi să mă “adâncesc” în ea. Îmi imaginam mereu că sunt personajul principal din acea carte, mă identificam cu el. Mai apoi, luam pixul în mână şi scriam. Scriam tot ce îmi trecea prin cap. Din păcate, nici o profesoară de română de-a mea  nu a descoperit ascuns în mine acest talent.  

Altora le place să construiască. Îi vezi încă de micuţi cum zi de zi se joacă numai cu cuburile sau cu diferite obiecte din care construiesc. Sunt fel şi fel de indicii, pe care încă de mic copil le transmiţi. Aceea este pasiunea ta, iar dacă ai părinţi inteligenţi, cu siguranţă au regăsit-o în tine şi te-au ajutat să o valorifici.

2. Ce faci cu plăcere, fără să simţi că oboseşti? Există un lucru în viaţa ta pe care îl faci fără să simţi cum trece timpul, că ai obosit sau că îţi este foame? Pur şi simplu o faci ca pe o joacă, ca pe un hobby şi nu ca pe o muncă. Ei bine, iată. Gândeşte-te cum ai putea lua acest lucru din viaţa ta şi a-l transforma în meseria ta. Nu ar fi grozav dacă ai putea câştiga bani în timp ce te “relaxezi” făcând ceva ce-ţi place?

3. În ce domeniu te laudă oamenii şi spun că te pricepi? Poate că îţi place să desenezi pe marginea caietelor sau a agendelor, iar câţiva cunoscuţi au văzut desenele tale şi ţi-au spus că sunt extraordinare. Sau… poate că uneori mai fredonezi câte o melodie, iar cei care te-au auzit ţi-au spus că ai o voce minunată. Poate că în timp ce încercai să argumentezi ceva, te-ai “aprins” şi cei din jur ţi-au spus că eşti un bun orator. Ascultă detaliile. Gândeşte-te bine şi aminteşte-ţi ce te-au lăudat oamenii că faci cel mai bine.

4. Dacă ar fi să renunţi la tot şi să faci un singur lucru, care ar fi acela? Să spunem că ai posibilitatea să faci doar un singur lucru. Să scrii, să vorbeşti, să calculezi, să fii lider. Ce ai alege să faci pentru toată viaţa? Care este acea meserie, acel lucru care nu te plictiseşte şi pentru care simţi că te-ai născut?

5. Aşează totul pe o bucată de hârtie. După ce ai reflectat asupra acestor lucruri, aşează-le pe o foaie. Scrie. Când le vezi în faţa ta, altfel reflectezi asupra lor. Dacă observi că pe foaia ta, un lucru stă scris de mai multe ori, poate că ţi-ai găsit pasiunea. Mai mult de atât, este posibil să-ţi fi găsit meseria

. 

5. Fii original. După ce ai descoperit ce vrei să faci, ţine minte că niciodată nu e prea târziu. Nu contează dacă ai 20, 30, 40, 50 de ani. Ceea ce contează este că eşti pregătit să începi cariera pentru care trăieşti. Da, descoperă cât mai multe din domeniul tău, dar nu copia. Încearcă să-ţi păstrezi stilul tău simplu, stilul tău original.

   E greu să ieşi din zona ta de confort şi să începi să faci un lucru diferit. E greu să renunţi la planurile pe care ţi le-ai făcut o viaţă, doar ca să faci ce-ţi place. E greu, nu e uşor, dar crede-mă: merită!

Efectele drogurilor asupra omului.

Efectele drogurilor asupra organismului uman. Identificarea toxicomanilor

  Dependența de droguri este un fenomen de anvergură prin caracterul său dinamic și schimbător care afectează toate grupele de vârstă, dar predominant pe cea a adolescenților și tinerilor. Folosirea drogurilor a devenit în zilele noastre un fenomen de grup, atingând toate categoriile socio-culturale, fără excepție.

            În ultimii ani ai existenței noastre, traficul, consumul și fabricarea drogurilor a devenit o problemă care transcede dincolo de limitele înguste ale gândirii individuale și colective. În plan criminalistic, infracțiunile în care sunt implicate stupefiantele sunt pe zi ce trece tot mai numeroase, mai complexe și mai dificil de contracarat. Drogurile sunt substanțe create artificial de om,  atât prin extracție, cât și prin sinteză chimică, efectele lor fiind mult mai puternice decât ale plantelor de la care provin.

Consecințele nefaste ale consumului unor astfel de substanțe ori produse – afecțiuni organice și psihice grave, depersonalizarea și degradarea omului – asociate frecvent cu săvârșirea unor infracțiuni grave – omoruri, tâlhării, violuri, ș.a. – fac din „beția albă”, unul din principalii factori de mortalitate.

Dacă ar fi să sintetizăm efectele consumului de droguri asupra societății, situația s-ar prezenta astfel:

–         Scăderea alarmantă a randamentului în muncă al celor ce consumă droguri;

–         Deturnarea unor imense sume de bani din circuitul economic normal;

–    Folosirea sumelor de bani rezultate din trafic în scopuri criminale, inclusiv prin finanțarea activităților subversive și întreținerea așa-numitei  „economii  subterane”;

–        Costurile tot mai ridicate ale tratamentelor medicale de dezintoxicare;

–        Cheltuieli din ce în ce mai mari pentru întreținerea și dotarea forțelor abilitate să combată fenomenul;

–       Compromiterea unor instituții ale statului, concretizată fie pe coruperea unor funcționari publici, fie în atragerea unor bănci în activitatea de „spălare” a banilor proveniți din traficul ilicit;

–         Creșterea numărului de boli transmisibile grave, inclusiv S.I.D.A.;

–         Numărul din ce în ce mai mare al sinuciderilor din cauza drogurilor.

Stupefiantele au multiple efecte asupra întregului organism uman, unele dintre aceste efecte fiind nefaste.

Consumul periodic de stupefiante duce la apariția tulburărilor respiratorii, scăderea în greutate, probleme ale constipației, iar la femei apar menstruații neregulate. Afecțiunile psihice ce pot să apară sunt : oboseală extremă, schimbări ale stării de spirit, anxietate, depresie, insomnie, iritabilitate, paranoia.

Fumătorii de marijuana se aseamănă cu fumătorii de țigări, din punct de vedere medical au aceleași probleme la nivel respirator, ei fiind expuși infecțiilor pulmonare, însă riscul este mult mai mare decât al celor din a doua categorie pentru că marijuana conține un număr mai mare de substanțe toxice, cancerigene. Studiile au arătat că consumul regulat de marijuana și pe o perioadă îndelungată poate duce la apariția cancerului, în special la nivelul gâtului.

Ecstasy (M.D.M.A.) un derivat metamfetaminic care a înlocuit M.D.A. (drogul adevărului-metildioxiamfetamina) și M.D.E.A. (metildioxietilamfetamina), ultilizat în special în cadrul „rave”-urilor datorită dezinhibiției (favorizează intimitatea) și stării euforice pe care le produce, este considerat „drogul dragostei”, deși în realitate nu are proprietăți afrodisiace și nici nu îmbunătățește performanța sexuală. Acest „drog de discotecă”se prezintă sub formă de comprimate (albe sau cafenii) ori alte capsule, în care sunt frecvent incluse și alte substanțe active (cafeina, phenciclidina etc. ).

Pe lângă efectele euforizante și dezinhibante ce urmează scurtei perioade inițiale de dezorientare, când înlătură autocenzura socială favorizând apropierea și comunicarea cu diverse persoane din grupul respectiv, drogul induce o stare de epuizare și de depresie cu somnolență.

Tetrahidrocanabinolul (T.H.C.) este principalul psihoactiv conținut în cannabis sau cânepă (cânepa Bombay, cânepa indiană, cânepa de iarbă), plantă ierbacee care poate ajunge la 6-7 m înălțime.

Produsele obținute din cânepa indiană pot fi administrate sub diverse forme, pe cale respiratorie: fumat- hașiș în pipe, marijuana în țigări, inhalat, prizat; digestivă: pilule, siropuri, șerbet și determină ca element caracteristic, pe fondul stării euforice de bine general în care subiectul se simte protejat, un râs nestăpânit, convulsiv, alternând cu stări de calm și introspecție.

Ulterior se produce deteriorarea funcției gândirii, cu trecerea de la o ide

e la alta, fără a avea legătură între ele, cresc dimensiunile tempo-spațiale (minutele devin ore, distanțele se măresc), instinctele sunt dezinhibate, fond pe care se pot contura deliruri diverse, uneori cu urmări grave și irepetabile. În timp se intalează o stare de pasivitate, cu reducerea instinctului de conservare ( nu se alimentează, nu reactionează în fața pericolului), insomnie, dezorientare tempo-spațială, indiferența față de anturaj, care conduc inevitabil în cazul continuării administrării, la degradarea psihică și fizică.

Halucinogenele sunt substanțe naturale sau de sinteză care induc  „o stare psihică anormală, sub imperiul căreia individul are senzația că percepe lucruri sau situații de fapt inexistente”(C. Gorgos) denumite halucinații.

Substanțele halucinogene, denumite și psihodisleptice, induc și halucinații, dar și halucinoze, ce trebuie diferențiate de modificările perceptuale relaționale cu somnul și denumite în mod impropriu halucinații (hipnagogice, la pasajul veghe-somn și hipnopompice, la pasajul somn-veghe).

Întrucât pe lângă halucinații, substanțele psihodisleptice generează și depersonalizare, precum și o distorsionare a percepției binomului spațiu-timp, determinând manifestări de intensitate psihotică asemănătoare schizofreniei, aceste substanțe fără efect terapeutic (nemedicamentoase) au fost denumite și substanțe schizofrenomimetice.

Efectul halucinogen se produce la doze mici, ceea ce favorizează apariția intoxicațiilor cu consecințe uneori letale. Deși nu induc dependență fizică, datorită efectului psihic marcat, caracterizat printr-o euforie patologică, determină dependența psihică intensă, ceea ce justifică includerea acestor substanțe în categoria drogurilor.

Analizând efectele asupra organismului ale câtorva dintre cele mai întâlnite droguri în rândul consumatorilor tineri și foarte tineri, am putut observa și simptomele toxicomanilor în funcție de stupefiantul folosit.

Pentru identificarea toxicomanilor în mod operativ, până la efectuarea unei investigații medico-legale, trebuie să știm următoarele:

–          Când se apropie momentul injectării sau ingerării, deci nevoia de drog, la toxicomani apar simptome ca: lăcrimări, rinoree, dureri, mâncărimi, stări de teamă, transpirații, frisoane, dilatarea pupilelor, irascibilitate, agitație, nervozitate;

–          Toxicomanii aflați sub influența stupefiantelor sunt somnolenți, apatici, puțin comunicativi, privesc în gol și se izolează pentru a „gusta plăcerea”  stupefiantelor;

–          Diversele obiecte aflate în preajma drogatului, asupra sa ( pipe cu care s-a fumat, resturi de țigări, fiole groase etc.) sau mirosurile specifice îi pot trăda pe cei care au consumat stupefiante;

–          Urmele lăsate de instrumentele de administrare (înțepături, cruste, cicatrice etc.) pe membrele superioare sau inferioare sunt indicii că este vorba de toxicomani, ceea ce presupune examinarea medicală.

De asemenea, identificarea toxicomanilor este posibilă și pe baza registrelor aflate la proprietarii de farmacii și angajatii acestora, a rețetelor cu timbru sec onorate de policlinici, spitale și farmacii în care, pentru aceeași persoana, sunt trecute, la intervale de timp scurte, diagnostice diferite, a carnetelor de evidență a rețetelor cu timbru sec distribuite medicilor, care pot duce la descoperirea unor fictivități și falsuri sau prescrieri de stupefiante fără a fi necesare. Aceste date pot fi depistate prin verificarea pe teren a datelor înscrise în carnetele respective.

Concluzii

            Definită prin nerăbdare, civilizației din care facem astăzi parte îi curge timpul altfel. Acesta se reduce la dorință, satisfacere și exasperare. Pe acest fond, drogul aduce cu sine iluzia de a avea totul dintr-o dată.

Nu o investigare atentă și corectă va estompa acest fenomen, nu forurile românești și internaționale vor da rezultatele cele mai bune în ceea ce privește consumul și traficul de droguri.

Nu! Educația este cea care dă tonul unei civilizații. O civilizație a modului în care ne trăim propria viață și în care trăim viața celorlalți. Să ne aducăm copilul de astăzi pentru a nu deveni narcomanul de mâine!