marți, 5 aprilie 2016

Profesie și pasiune.

Dacă încă nu ştii la ce te pricepi, dacă încă nu ţi-ai descoperit pasiunea şi oscilezi între o meserie sau alta, gândeşte-te că a sosit momentul să afli cine eşti tu şi de ce eşti pasionat


1. Gândeşte-te la ce erai bun în copilărie.  Când eram copil, mie îmi plăcea să citesc. Orice prindeam în mână. Romane, cărţi de specialitate, poezii… nu conta. Ceea ce era important, era să am o carte în mână şi să mă “adâncesc” în ea. Îmi imaginam mereu că sunt personajul principal din acea carte, mă identificam cu el. Mai apoi, luam pixul în mână şi scriam. Scriam tot ce îmi trecea prin cap. Din păcate, nici o profesoară de română de-a mea  nu a descoperit ascuns în mine acest talent.  
Altora le place să construiască. Îi vezi încă de micuţi cum zi de zi se joacă numai cu cuburile sau cu diferite obiecte din care construiesc. Sunt fel şi fel de indicii, pe care încă de mic copil le transmiţi. Aceea este pasiunea ta, iar dacă ai părinţi inteligenţi, cu siguranţă au regăsit-o în tine şi te-au ajutat să o valorifici.
2. Ce faci cu plăcere, fără să simţi că oboseşti? Există un lucru în viaţa ta pe care îl faci fără să simţi cum trece timpul, că ai obosit sau că îţi este foame? Pur şi simplu o faci ca pe o joacă, ca pe un hobby şi nu ca pe o muncă. Ei bine, iată. Gândeşte-te cum ai putea lua acest lucru din viaţa ta şi a-l transforma în meseria ta. Nu ar fi grozav dacă ai putea câştiga bani în timp ce te “relaxezi” făcând ceva ce-ţi place?
3. În ce domeniu te laudă oamenii şi spun că te pricepi? Poate că îţi place să desenezi pe marginea caietelor sau a agendelor, iar câţiva cunoscuţi au văzut desenele tale şi ţi-au spus că sunt extraordinare. Sau… poate că uneori mai fredonezi câte o melodie, iar cei care te-au auzit ţi-au spus că ai o voce minunată. Poate că în timp ce încercai să argumentezi ceva, te-ai “aprins” şi cei din jur ţi-au spus că eşti un bun orator. Ascultă detaliile. Gândeşte-te bine şi aminteşte-ţi ce te-au lăudat oamenii că faci cel mai bine.
4. Dacă ar fi să renunţi la tot şi să faci un singur lucru, care ar fi acela? Să spunem că ai posibilitatea să faci doar un singur lucru. Să scrii, să vorbeşti, să calculezi, să fii lider. Ce ai alege să faci pentru toată viaţa? Care este acea meserie, acel lucru care nu te plictiseşte şi pentru care simţi că te-ai născut?
5. Aşează totul pe o bucată de hârtie. După ce ai reflectat asupra acestor lucruri, aşează-le pe o foaie. Scrie. Când le vezi în faţa ta, altfel reflectezi asupra lor. Dacă observi că pe foaia ta, un lucru stă scris de mai multe ori, poate că ţi-ai găsit pasiunea. Mai mult de atât, este posibil să-ţi fi găsit meseria






5. Fii original. După ce ai descoperit ce vrei să faci, ţine minte că niciodată nu e prea târziu. Nu contează dacă ai 20, 30, 40, 50 de ani. Ceea ce contează este că eşti pregătit să începi cariera pentru care trăieşti. Da, descoperă cât mai multe din domeniul tău, dar nu copia. Încearcă să-ţi păstrezi stilul tău simplu, stilul tău original.
   E greu să ieşi din zona ta de confort şi să începi să faci un lucru diferit. E greu să renunţi la planurile pe care ţi le-ai făcut o viaţă, doar ca să faci ce-ţi place. E greu, nu e uşor, dar crede-mă: merită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu